AŞEZAREA GEOGRAFICĂ, LIMITELE ŞI VECINĂTĂŢILE COMUNEI TUDORA
Din punct de vedere geografic comuna Tudora este aşezată în partea de
N-E a ţării între:
- 26°30′ – 26°45′ longitudine E,
- 47°20′ – 47°40′ latitudine N,
ceea ce corespunde părţii de S-SE a Podişului Sucevei, S-SV judeţului Botoşani, la poalele Masivului Dealul Mare în bazinul văii pârâului Pleşu, în cea mai mare parte, dar şi în bazinul hidrografic al pârâului Turbata, aşezare ce-i conferă particularităţi deosebite sub toate aspectele fizice şi economico-geografice.
Datorită aşezării sale în cadrul celei mai înalte cote a Podişului Moldovei (Masivul Dealul Mare-Tudora – 587 m), comuna Tudora cuprinde elemente
fizico-geografice specifice caracterizate prin îmbinarea peisajului forestier cu cel de stepă, prezenţa elementelor climatice de tranziţie reflectate atât în temperaturi cât mai ales în circulaţia maselor de aer şi precipitaţii.
Comuna are ca vecini :
-la N comunele Liteni, corona, Cristeşti;
-la S comunele Dolhasca şi Sireţel;
-la V comunele Dolhasca şi Liteni;
-la E comunele Frumuşica şi Deleni.
Hotarul spre Vest îl face Râul Siret; iar cel dinspre E culmile Hârlăului şi Oneaga; limita nordică a comunei se situează pe culmea Piciorul Străchinarului iar cea sudică culmea Comorii.
Între aceste limite comuna Tudora ocupă o suprafaţă de 73,13 km², şi o populaţie de 5282 locuitori organizate în 1657 de familii.
Teritoriul administrativ al comunei cuprinde mai multe cătune (Turbata, Geamăn, Arini, Plugăreni, Capu Codrului, Ruşi, Cornăţel, Vale etc.), şi este străbătut de drumul judeţean D.J. 208 I ce face legătura între Botoşani şi Paşcani. Faţă de oraşele apropiate comuna este situată la 32 km de Botoşani şi Paşcani. Faţă de oraşele Suceava şi Fălticeni se găseşte la 40 de km.
CADRUL NATURAL AL COMUNEI TUDORA
RELIEFUL
Aspectul general al reliefului este dat de litologia ţinutului precum şi de agenţii modelatori externi. Se încadrează în unitatea fizico-geografică a Podişului Sucevei cuprinzând bazinul Tudora, înconjurat de dealurile ce alcătuiesc Masivul Dealu Mare şi terasele Siretului.
Privit de pe Dealu Mare -Tudora ca şi de pe Dealul Găina sau Rediu se observă dispunerea în trepte a reliefului de la Lunca Siretului şi urmând uşor până la altitudinea de 275-300 m pentru ca apoi să urce brusc la 416 m – Dealul Găina, 470 m – Dealul Pleşuţa, 586 m –Dealul Bobeica, 593m- Dealul Mare-Tudora.
Configuraţia generală a reliefului este dată de Valea Siretului cu terasele sale largi şi de pantele mari ce caracterizează partea de est a teritoriului comunei. Versanţii prezintă abrupturi de 40º-60º îndreptate spre N-V sau S-SE fiind o caracteristică a zonei care închide bazinul ca nişte pungi ce avansează dinspre Siret (Pleşu, Turbata).
Altitudinea reliefului variază între 230 m în albia Siretului şi 593 m Dealu Mare-Tudora.
Trăsăturile caracteristice ale reliefului sunt date de succesiunea culmilor, de aplecarea generală a stratelor V-E care imprimă reliefului aspect monoclinal. Din punct de vedere geomorfologic pe teritoriul comunei se întâlnesc următoarele tipuri de relief :
-relief structural;
-relief fluvial (de acumulare);
-relief fluvio-denudaţional;
-relief biogen;
Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei Tudora aparţine Podişului Moldovei reprezentat în această zonă, prin subunitatea Dealu Mare şi culoarul Siretului în aval de confluenţa râului Suceava.
Bazinul Pleşu avansează spre est, spre dealurile înalte ca şi cel al râului Turbata sub forma unor pungi.
Evoluţia şi alcătuirea geologică, ca şi întregul ansamblu de condiţii şi factori care ţin de domeniul modelării externe, se reflectă în mod clar, în peisajul geografic şi în special în morfologia sa.
CLIMA
Comuna se încadrează în tipul de climă temperat-continentală, fiind rezultatul atât al circulaţiei generale a atmosferei, a celorlalţi factori genetici generali cât şi al factorilor climatogeni locali care provoacă numeroase inversiuni termice.
Circulaţia generală a atmosferei este aceeaşi ca şi a întregii regiuni colinare din N Moldovei, masele de aer dinspre V-NV aducând, cu tot obstacolul Carpaţilor, cele mai bogate precipitaţii. Masele de aer est Europene sunt caracteristice iarna prin răcire accentuată iar vara prin secetă prelungită.
Factorii locali influenţează în mod deosebit clima aşezării având în vedere atât relieful înalt, acoperit cu vegetaţie care modelează temperaturile din timpul verii, cât şi forma de pungă a satului unde masele de aer rece, venite dinspre N pe ulucul depresionar al Siretului şi Sucevei, persistă vreme mai îndelungată.
HIDROGRAFIA
Reţeaua hidrografică cu caracter permanent şi semipermanent are o densitate cu valori cuprinse între 0,15-0,6 km / kmp, ca o consecinţă a climatului continental, care îşi spune cuvântul mai ales prin intermediul valorilor modeste ale scurgerii lichide specifice şi chiar mai ridicate în anii cu o frecvenţă mai ridicată a ploilor, şi a evapotranspiraţiei mai scăzute.
Din punctul de vedere al alimentării cursurile din această regiune au o alimentare de tip pluvial-moderat(72% din scurgerea superficială provine din ploi , şi aproximativ 18% o constituie alimentarea pluvio-nivală asigurată de topirea zăpezilor).
Cele mai importanta cursuri ce străbat comuna Tudora sunt:
-Pleşu , principalul colector, pe o lungime de 3,8 – 4 km. Are o lungime de aproximativ 9km. Şi un bazin hidrografic 38,25 kmp. El colectează toate apele cursurilor permanente şi semipermanente, cum ar fi: Zârna şi Cornăţel(pe partea dreaptă), Racului, Popii şi Pietrosul (pe partea stângă)
-Turbata, în cursul superior este cunoscut sub numele de Turbăţica, colectează o serie de cursuri cum ar fi:Pacorniţa, Dalii şi Prisăcii .
VEGETAŢIA
Vegetaţia spontană
Având în vedere factorii care contribuie la răspândirea vegetaţiei; aşezarea geografică a localităţii în zona dealurilor înalte de pe stânga Siretului, zonă ce aparţine Podişului Sucevei, relieful dispus în trepte de la est spre vest, clima temperat-continentală, localitatea Tudora este situată din punct de vedere biogeografic la interferenţa provinciilor dacică şi ponto-sarmatică.
Pe teritoriul localităţii deosebim două categorii de vegetaţie : spontană-lemnoasă şi ierboasă.
Pădurea
Vegetaţia spontană lemnoasă din teritoriul studiat este alcătuită din pădurile de gorun, stejar şi fag care acoperă cea mai mare parte a bazinului superior al pârâului Pleşu, şi al bazinului pârâului Turbata.
În ultimele secole au fost defrişate peste 1000 de ha de pădure fapt determinat de necesităţile de ordin economic (mărirea suprafeţelor arabile, a celor de păşune şi fânaţ) care au dus la transformarea versanţilor cu pante mari în terenuri neproductive sau slab productive.
Pădurea prezintă două subzone, respectiv, stejar şi fag şi subzona fagului caracteristică dealurilor înalte (D. Mare, Bobeica, Pleşu ş.a.) unde uneori acesta se întâlneşte în stare pură.
Tăierile efectuate în ultimii 30 de ani au determinat unele schimbări în structura arboretelor, în sensul că au fost aclimatizate specii de mare valoare economică cum ar fi : molidul, pinul, laricea ş.a.
Pădurile acestor locuri sunt alcătuite din stejar pedunculat, gorun cu care se asociază carpenul, teiul pucios, teiul argintiu, frasinul, arţarul, jugastrul, speciile de ulm. Apar de asemenea mărul pădureţ, părul pădureţ, cireşul etc.
În această compoziţie floristică variată îşi face simţită prezenţa tot mai mult pe măsură ce altitudinea creşte fagul care în unele zone ajunge în stare pură.
Acolo unde pădurea este mai luminoasă îşi fac apariţia arbuştii : alunul, cornul, călinul, lemnul râios, porumbarul, măceşul, sângerul, lemnul câinesc, păducelul, murul, socul etc.
La acestea se adaugă şi o bogată floră ierboasă din care amintim pe cele mai semnificative : floarea paştelui, ferigi, laptele câinelui, mierea ursului, pecetea lui Solomon, pochivnicul, rogozul de pădure, firuţa de pădure, urzica moartă precum şi efemeridele de primăvară – ghiocelul, viorele, toporaşi, brebenei, lăcrămioare ş.a. care alcătuiesc flora de mull din pădurea localităţii.
În mediul de pădure se dezvoltă şi diverse specii de ciuperci, multe din ele fiind comestibile, ca de exemplu : zbârciogii, hribii, gălbiorii, râşcovii, iuţarii, ghebele ş.a.
În poienele pădurii se află o floră ierboasă alcătuită mai ales din graminee din care menţionăm : Festuca valesiaca, Festuca rupicola, Koeleria maerantha iar dintre dicotiledonate sunt prezente sunt prezente Trifolium campestre, Trifolium repens, Medicago lupulina, Vicea eraceae, Primula officinalis ş.a.
Pajiştile
Ocupă suprafeţe întinse (peste 1000 ha) atât pe platourile despădurite în scopul transformării pădurii în păşune, respectiv Bolohani şi Trei Pietre cât şi pe versanţi.
Datorită păşunatului uneori excesiv şi fără măsuri de regenerare şi ameliorare, în parte, acestea sunt degradate, exemplu – păşunea Rediu, păşunea Capu Codrului etc.
Dintre graminee se întâlnesc : păiuşul, firuţa, golomăţul, obsiga, firuţa de stepă, pirul gros, coada vulpii etc.
Amintim şi leguminoasele care împreună cu gramineele formează aproape întreaga compoziţie floristică a păşunilor şi fâneţelor : trifoiul alb, trifoiul roşu, lucerna galbenă, sulfina, măzărichea ş.a. Între plantele ierboase am mai determinat : scaiul dracului, pălămidă, lumânărica, talpa gâştii, cimbrişorul, cârcelul, zâzania, peliniţa, laptele câinelui, coada şoricelului etc.
Vegetaţia intrazonală
În afara asociaţiilor vegetale prezentate mai întâlnim şi o vegetaţie intrazonală care corespunde luncii Siretului, luncii Pleşului cât şi unor versanţi, îndeosebi cei afectaţi de alunecări şi chiar unele platouri.
În cadrul acestei vegetaţii distingem :
Vegetaţia luncilor alcătuită din esenţe lemnoase slabe ca : plopul alb, plopul negru, răchita albă, salcia, salcia căprească, arinul, şi cu ierburi ca : stuf, papură, menta broaştei, pipirig, rogoz, piciorul cocoşului de baltă ş.a.
În perioada după 1960, vegetaţia luncilor şi zăvoaielor a fost înlocuiră cu plantaţii de plop euroamerican care au schimbat aspectul pitoresc, liber şi sălbatec ,apărând peisajul sobru, ordonat şi sever.
Vegetaţia de mlaştini (palustră) apare pe areale mici pe întregul teritoriu. Vegetaţia este alcătuită din plante higrofile cum ar fi: rogozul, pipirigul, papura, stuful ,la care se adaugă răchitanul, săgeata apei, stânjenelul de baltă precum şi plante hidrofile dintre care menţionăm: iarba broaştei, otrăţelul ,cosorul, broscăriţa, lintiţa ş.a.
Vegetaţia palustră ocupă suprafeţe mai restrânse în prezent ca urmare a lucrărilor hidroameliorative efectuate în anii 1980-1990 pe terasele inferioare ale Siretului, prin desecarea unor bălţi şi introducerea acestor suprafeţe în circuitul agricol. Trebuie amintit că, pe alocuri apare şi o vegetaţie de sărături(halofilă).
In acelaşi timp, unele acţiuni antropice, mai ales păşunatul au dus la deteriorarea unor arborete, creând poteci, consumul lăstarilor tineri şi au determinat condiţii improprii pentru regenerarea naturală a pădurii. Toate acestea au afectat serios echilibrul natural fapt ce a determinat plantarea unor arbori valoroşi, lucrări de întreţinere şi exploatare raţională, tratamente contra dăunătorilor ş.a.
Pajiştile şi fâneţele care ocupă aprox. 15 % sunt situate pe terenuri în pantă expuse eroziunii şi degradate în cea mai mare parte. Neexecutarea unor lucrări de întreţinere, modul iraţional de exploatare au condus la degradarea accentuată, reducerea numărului de specii valoroase, apariţia şi dezvoltarea plantelor ruderale şi a celor toxice.
Compoziţia floristică a pajiştilor este de aprox. 60% graminee, 10 % leguminoase, 10 % alte specii şi cca. 20% specii de buruieni dăunătoare animalelor. Le vom indica pe cele mai dăunătoare întrucât se impun măsuri pentru stârpirea sau reducerea lor deoarece plantele toxice conţin alcaloizi, saponine, taninuri, uleiuri eterice dăunătoare animalelor iar cele ruderale sunt nefurajere sau slab furajere.
Principalele plante toxice sunt: mătrăguna, cucuta, coada calului, piciorul cocoşului, floarea paştelui, ciumăfaia, măsălariţa, dalacul, stânjenelul, săpunariţa, pelinul, pojarniţa, măcrişul, laptele câinelui, bozul etc.
Plantele ruderale mai des întâlnite sunt: păpădia, pălămida, brusturele, lumânărica, morcovul sălbatec, scaiul, nalba, traista ciobanului, turiţa, urzica, urzica moartă etc.
FAUNA
Deşi cu o mobilitate mai mare, fauna se corelează cu vegetaţia care îi este suport de viaţă şi adăpost. Se deosebeşte astfel, o faună proprie zonei de pădure şi o faună de silvostepă.
Fauna de pădure a cunoscut modificări, datorită, pe de o parte vânatului care a determinat reducerea sau chiar dispariţia unor specii cum ar fi lupul, pe de altă parte a măsurilor protecţioniste care au condus la formarea unor populaţii numeroase la unele specii. Dintre mamifere sunt bine reprezentate căpriorul, mistreţul, vulpea. Ultima fiind în număr tor mai redus datorită vânatului brutal. Se mai semnalează pisica sălbatecă iar dintre mustelide nevăstuica şi dihorul. Iepurele devine tot mai rar datorită atât vânatului cât şi folosirii substanţelor toxice în agricultură în perioada înmulţirii.
Alte rozătoare caracteristice sunt: şoarecele de pădure, veveriţa, hârciogul etc. In ultima perioadă este semnalată prezenţa cerbului carpatin, colonizat în scopul sporirii potenţialului cinegetic.
Dintre speciile de păsări cităm: ciocănitoarea, cucuveaua, buha, mierla, gaiţa, mai rar piţigoiul şi pitulicea, cinteza ,sticletele, botgrosul, scatiul, privighetoarea, ciocârlia, ciocârlanul, guguştiucul – care în ultimii ani aproape a dispărut. Dintre corvidee amintim, coţofana, cioara, stăncuţa. Rareori apar răpitoarele de zi. Apar cu frecvenţă mare cucul, vrabia, rândunica, lăstunul ş.a.
Reptilele sunt puţin numeroase. Mai caracteristice sunt şarpele de pădure, năpârca, guşterul şi diferite specii de şopârle.
Amfibienii sunt destul de numeroşi în ochiurile de baltă şi în mlaştinile din pădure. Se întâlnesc buhaiul de baltă, broasca roşie de pădure, salamandra şi brotăcelul.
Deosebit de bogată este fauna de frunzar(litiera) reprezentată prin gasteropode, miriapode, furnici, cu o importanţă deosebită în igiena pădurii.
Fauna de silvostepă este reprezentată de popândău, căţelul pământului, hârciog, şoarecele de câmp. Se mai întâlneşte vulpea, iepurele de câmp, ariciul şi o serie de mustelide.
Păsările sunt bine reprezentate, caracteristice fiind pitpalacul şi potârnichea. In ultima perioadă s-au înmulţit foarte mult cioara şi vrabia.
Dintre reptile, mai frecvente sunt şopârlele iar dintre batracieni broasca râioasă, broasca de lac, buhaiul de baltă şi mai rar broasca ţestoasă.
La acestea se adaugă numeroase specii de insecte(cosaş greier ,lăcuste etc).
Fauna acvatică este mai săracă şi mult modificată datorită restrângerii suprafeţei lacurilor, poluării accentuate a râului Siret şi a Pleşului ş.a.
Mai reprezentative sunt şobolanul de apă şi bizamul. In Luncă se întâlnesc în timpul primăverii şi toamnei, dar şi permanent specii de raţe şi gâşte sălbatice precum şi lişiţa, cârstelul de baltă, sitarul.
Primăvara şi tomna şi mai rar vara se întâlneşte barza albă.
Ihtiofauna este mai slab reprezentată. În apele pârâului Pleşu şi afluenţilor săi predomină porcuşorul comun, scobarul şi svârluga ş.a.
În apele Siretului şi ale lacurilor din lunca sa se întâlnesc crapul, ştiuca, carasul, cosacul, svârluga, mreana, cleanul, chişcarul, obletele etc.
ÎNVELIŞUL DE SOL
Solul este o componentă deosebit de importantă a învelişului geografic al comunei Tudora, reprezentând pătura de la suprafaţa scoarţei terestre formată prin transformarea, în condiţii climatice complexe, prin procese fizico-chimice şi biochimice îndelungate a rocilor şi a resturilor vegetale şi animale.
Din punct de vedere pedologic teritoriul comunei Tudora aparţine provinciei est europene (moldo-sarmatice), solul fiind rezultatul interacţiunii dintre vegetaţie, climă, rocă, relief, hidrografie, om dar şi factorul chimic.
În condiţiile în care vegetaţia de pădure ocupă peste 50% din teritoriul satului, iar în timpurile istorice aceasta depăşea 70%, cea mai mare dezvoltare o au solurile de pădure respectiv cele brune luvice pseudogleizate. Pe cursurile inferioare ale pâraelor şi în lunca Siretului predomină solurile aluviale.
Tipuri de soluri
În teritoriul Tudorei întâlnim următoarele clase şi tipuri de soluri ca şi asociaţii de soluri în zonele cu alunecări active sau stabilizate.
| Clasa | Tipul de sol | Simbol |
| Molisoluri | Sol cenuşiu pseudogleizat
Cernoziom cambic vertic |
CNpz
CCvs |
| Argiluvisoluri | Sol brun luvic pseudogleizat | BPpz |
| Hidromorfe | Sol gleic tipic | Gcti |
| Vertisoluri | Vertisol erodat puternic | VSESP |
| Soluri neevoluate, trunchiate sau desfundate | Protosol aluvial (aluviune gleizată)
Sol aluvial gleizat Erodisoluri |
Aagz
Sagz ER |
Gradul de umanizare a teritoriului
Cadrul natural al teritoriului comunei Tudora a oferit condiţii bune de locuire încă din preistorie. Relieful variat, acoperit de păduri cu poieni, în care se adăposteşte o faună bogată, existenţa dealurilor înalte şi a platourilor care ofereau o privelişte largă spre culoarul Siretului sau spre est creând posibilitatea vegherii şi observării de la distanţă a năvălitorilor au creat premisele unei activităţi sociale intense încă din “zorii istoriei noastre”.
Teritoriul comunei Tudora prezintă urme de viaţă omenească încă din cele mai vechi timpuri, din paleolitic. Descoperirile întâmplătoare cât şi cele dirijate nu au pus în evidenţă culturile paleoliticului dar, susţinem această afirmaţie pe argumentul unei intense culturi neolitice care nu se putea dezvolta pe un “vid de locuire” .
Neoliticul, perioadă cuprinsă între mileniile IV şi III î.Hr. este prezent prin ceramica aparţinând culturii Cucuteni (faza A), fragmente de silex, aşchii, răzuitoare, vârfuri de săgeţi şi nuclee care atestă prezenţa unor ateliere de confecţionare a armelor şi uneltelor atribuite tipologic eneoliticului şi care au fost descoperite în zona D. Ocup, pe versantul Rediu în apropierea Movilei Iancului şi în alte zone din teritoriu. Un asemenea atelier a fost depistat de noi împreună cu elevii în anul 1969 şi cercetat ulterior de N. Ursulescu în 1970. faptul că silexul lipseşte din zonă, dar a fost găsit în cantitate mare în perimetrul amintit, demonstrează activităţile de schimb ale locuitorilor de aici cu cei din zona Prutului.
În aceeaşi zonă s-au descoperit şi unelte din os, nedatate, dar care ar corespunde fazelor de început ale culturii de Prund.
În zona Dealul Curţii au fost descoperite fragmente ceramice aparţinând culturilor Cucuteni şi Criş.
Epoca metalelor cunoaşte o înflorire a vieţii economice. Au fost descoperite unelte şi arme dintre care merită atenţie toporaşul de bronz (celt) de tip transilvănean care a fost atribuit perioadei de sfârşit a epoci bronzului şi de început a epocii fierului descoperit în curtea locuitorului Gh. Luchian şi aflat în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie.
Tot epocii fierului îi sunt atribuite şi fragmentele ceramice descoperite în vatra satului, pe ambele maluri ale pârâului Velniţa, cele de pe platoul din dreapta pârâului Zârna precum şi cele descoperite la Ocup (1970).
Nu este posibil ca în perioada antichităţii dacice zona să nu fi fost locuită, deşi descoperirile întâmplătoare sunt neconcludente. Prezenţa unor monede romane(denari) din perioada împăratului Adrian atestă locuirea acestui teritoriu şi în perioada dacă, mai târziu ,cea a Daciei libere .
Locuirea este permanentă. Perioada migraţiei popoarelor(sec.VII-IX) este materializată prin cetăţuia de pe dealul Ocup. Situată la cca. L,5 km est de cătunul Poieni, pe dealul Ocup care domină cu aprox. 15o m albia pârâului Pleşu, se află o fortificaţie de pământ(cetăţuie),întărită natural prin pantele abrupte lungi de cca. 120 m spre nord, spre sud şi spre vest. In partea de est a cetăţuii există un şanţ de apărare lung de peste 70 m a cărui adâncime faţă de creasta valului din interior este de aprox. 10 m. Lăţimea valului este de 15 m, iar înălţimea sa faţă de platoul fortificat este de 3-3,5 m. Un alt şanţ de apărare lung de aprox. 5o m există şi în partea de vest, unde platoul se îngustează având o lăţime de cca. 20 m şi o lungime de aprox. 100 m.
Cetăţuia are formă dreptunghiulară cu laturile de 120/70 m. Pe valul de apărare de pe latura de est,s-a constatat existenţa unui strat gros de pământ ars, lipitură de lut ars cu amprente de nuiele şi pari. Tot aici se găsesc şi lespezi de piatră. In afara fragmentelor ceramice culese şi aparţinând culturilor mai vechi(neolitică, epocii fierului) au fost descoperite şi fragmente ceramice aparţinând feudalismului (sec.XVII), precum şi un vârf de lance de fier.
Feudalismul timpuriu găseşte o intensă viaţă economică pe teritoriul Tudorei.
Satul este atestat documentar încă de la 6 ianuarie 1395,făcând parte din proprietatea boierului Sendrea care deţinea funcţia de pârcălab de Hotin şi Neamţ şi era unul dintre sfetnicii de seamă ai voievodului Stefan I. In afară de Dolheşti unde îşi avea curtea, mai deţinea în proprietate şi satul Tudora din ţinutul Botoşanilor
Desfăşurarea pe teritoriul Tudorei a unei porţiuni din Drumul Siretului şi a variantei spre Hârlău (drumul Hârlăului),prezenţa pe fruntea terasei de 10-15 m a pârâului Pleşu, la confluenţa Cornăţelului a urmelor unei construcţii cu ziduri de piatră(pietre puse pe cant iiar între ele lut), resturile unui beci, cărămizi, pietre şi fragmente ceramice din perioada feudalismului dezvoltat(în grădinile locuitorilor I.Ababei şi El. Livadariu) ne îndreptăţesc să afirmăm că Legenda Tudorei conţine mult adevăr. Documentele din arhive atestă prezenţa satului şi la 29 iunie şi 4 august 1400 în perioada domniei lui Alexandru cel Bun.
“…Noi, IO(AN) Alexandru Voevod, Domn al Ţării Moldovei, […] facem cunoscut cu această carte a Noastră […] credinţa lui Şandru de la Tudora […].
Scris în anul 6908 (1400), august, ziua a patra.”
În perioada lui Ştefan cel Mare satul se dezvoltă, iar voievodul poposea de multe ori la curtea domniţei Tudora, ca şi fiul său, viitorul domn al Moldovei, Petru Rareş, în drumurile de la Suceava la Răreşoaia şi înapoi spre Cetatea de Scaun folosind “drumul Hârlăului” care avea traseul chiar pe aici.
Un alt document de arhivă datat la 13 iulie 1463 atestă importanţa aşezării care este întărită prin hrisov domnesc portarului Arbore “cele două sate apropiate Vorona şi Ruşi”.
Aşa cum reiese din mărturiile arheologice, teritoriul satului Tudora a fost o permanentă vatră de locuire, locuitorii nepărăsind-o niciodată, dovadă că actualul centru al satului este presărat cu numeroase puncte de interes arheologic (Curtea Veche, Conacul lui Cantacuzino-Paşcanu, ş.a.) unde s-au descoperit urme de cultură materială atât din feudalismul dezvoltat cât şi cel târziu (sec. XV-XVIII), frecvenţa mare a materialului ceramic şi a fragmentelor de zgură tipice siliştilor feudale.
Tudora apare şi pe harta din Descriptio Moldaviae a lui Dimitrie Cantemir.
De asemenea apare în harta manuscris Brouillon oder Original Aufname der fünf Moldavischen Districten, … 1790 (foaia 9) întocmită de Hora von Otzellowitz.
În anul 1816 apare în documente ca “loc de hrană îndestul”, “Tudora,a dumisale spătarului Ioniţă Vârnav ”. În acelaşi an, Tudora, care făcea parte din ţinutul Suceava, Ocolul Siretului de Sus, avea 11 sate, 155 de locuitori birnici, sufra banilor unui cifer 430, oameni fără bir 24. (C. Istrati, 1979). Apare pe Harta rusă ridicată în perioada 1828-1832 ca “sat mare” cu 245 de curţi gospodăreşti (C.C. Giurescu, 1957).
Păstrarea aici la Tudora a topicului Zârna – unul din puţinele cuvinte de origine dacă atestă încă odată continuitatea locuirii pe aceste meleaguri.(Zârna = a zârni, a vopsi în negru materiale textile folosind pigmenţi naturali din plante, în cazul de faţă extraşi din mătrăgună).
Populaţia locală, mai numeroasă şi cu o cultură mai avansată, a asimilat populaţiile migratoare, dar a împrumutat de la acestea elemente ale culturii materiale şi spirituale, inclusiv de limbă. Un exemplu îl constituie dealul Ocup, care în slavă înseamnă loc întărit, cetate şi care atestă şi vechimea cetăţuiei de pe dealul amintit din perioada migraţiei slavilor.
Documentele păstrate din epoca feudalismului demonstrează şi mărimea satului din moment ce apar formulări de genul “pe giumatate di sat Tudora” (1400). Prezenţa cimitirelor cu inscripţii de la 1700–1800, indică extinderea aşezării în primul rând prin siliştire, metodă proprie feudalismului. Populaţia s-a deplasat şi spre lunca Siretului dar, climatul mai aspru, lipsit de adăpost natural i-a alungat spre codru (topicele -Capu Codrului, Poeni, Fundoaia ş.a.
Oamenii satului au fost prezenţi la mile evenimente istorice ale vremurilor moderne. La 1859, sprijinind deputatul lor de Botoşani (din anul 1853 Tudora trece la judeţul Botoşani), alegerea lui Alexandru Cuza ca domn al Moldovei.
Independenţa, războiul de la 1877-1878 aduce jertfe şi fapte de glorie tudorenilor, care au fost distinşi de voievodul Carol cu o diplomă ce se păstrează şi astăzi în biserica satului.
Răscoalele ţărăneşti din anii 1888 şi 1907 găsesc ţărănimea în fierbere ca urmare a cruntei exploatări, a zilelor de clacă pentru boieri şi arendaşi. Zidul din piatră ce înconjoară conacul, numeroasele beciuri în care erau închişi şi bătuţi capii răzvrătiţilor sunt doar câteva dintre cauzele răzmeriţelor. De fapt se cunosc mai multe momente de răzmeriţă ţărănească la Tudora în afara celei din 1907.
Războiul de reîntregire a neamului îşi are jertfa sa de sânge şi din partea locuitorilor satului nostru, urmaşii cărora le-au ridicat celor peste 100 de martiri ai “Marii Uniri” un monument al “puilor de lei”. Nu se mai păstrează plăcile de marmură cu numele eroilor satului în schimb monumentul din Parcul Comunal cu efigia în bronz al ostaşului în atac păstrează memoria neatinsă a eroismului tudorenilor.
Războiul mondial dintre 1939-1945 a dus satului numeroase victime atât pe frontul de răsărit în bătăliile de la Cotul Donului şi stepele calmuce cât şi în cadrul coaliţiei antihitleriste. La numărul mare al celor căzuţi pe front se adaugă şi cei luaţi prizonieri, mulţi dintre ei nemaivăzând pământul satului natal.