Despre Tudora, care nu demult şi-a aniversat cele şase veacuri de existenţă ne vorbesc Cetăţuia de pe Dealul Ocup- situată pe una din fortificaţiile naturale ale satului străvechi, Rezervaţia de tisă din inima bătrânilor codri, Zidul de piatră construit cu truda ţăranilor biciuiţi până la sânge, Biserica din centrul satului şi conacul boierului Canatcuzino-Paşcanu, Monumentul Eroului Necunoscut din Parcul comunal ridicat în cinstea eroilor satului, datinile şi obiceiurile străvechi de peste 2000 de ani, obiceiuri pe care tinerii din ziua de azi le respectă cu sfinţenie, venind cu alai pe toloaca din mijlocul lor unde se întrec an de an însoţiţi şi susţinuţi de ceilalţi săteni şi orăşeni, copii şi părinţi, băieţi şi fete care, în ciuda frigului sau poate a timpului nefavorabil de afară îşi susţin favoriţii în întrecerea de la răscrucea anilor.
Şi, tot despre vechimea satului ne vorbesc legendele povestite în felul lor de către bătrânii din sat, care cu părul alb şi obrajii brăzdaţi de trecerea timpului, abia de-i auzi rostind rar şi accentuat despre ceea ce ei au trecut, au învins sau au fost învinşi, dar, în ciuda vremurilor nu s-au lăsat, s-au învrednicit unii pe alţii şi au rezistat până la unul.
În continuare, câteva dintre legendele satului culese de către învăţătorul Gheorghe Vasiliu, dascăl de şcoală din satul Tudora, şi care a încercat să desluşească tainele şi misterele satului său natal, poveşti cu care în mod sigur, vă veţi delecta:
„Numele satului Tudora se pare că ar veni de la o domniţă pe nume Tudora slujitoare la curtea domnitorului Ştefan cel Mare. Se zice că această domniţă era foarte frumoasă, şi domnitorul, om şi el era tare şugubăţ mai ales cu femeile frumoase, îşi oprea cam des ochii asupra Tudorei şi treaba asta a cam făcut-o pe doamna lui Vodă, care se zice că o chema Voichiţa să fie tare geloasă – măcar că era doamna lui Vodă.
Şi iacă aşa, Doamna lui Vodă i-a pus gând rău bietei Tudora – chiar s-o omoare. Dar nu putea face treaba asta cât Domnul era acasă şi de aceea, când Domnul a plecat la luptă împotriva turcului, parcă la Valea Albă, doamna Voichiţa, printr-un om al ei de încredere, într-o noapte întunecoasă cu vânt şi ploaie, pe o portiţă dosnică a cetăţii, a scăpat de ea.
Tudora, săraca, a fost scoasă împreună cu omul de încredere al Doamnei şi trimisă pentru a fi omorâtă de acel căpitan de oaste care se zice că era muntean şi-l chema Radu şi care până la ziuă trebuia să se întoarcă la Curte fără Tudora.
Dar omul e tot om cu suflet şi îi e drag ce-i frumos – măcar că era ostaş. Frumuseţea, bunătatea Tudorei şi blândeţea ei a cucerit inima ostaşului şi hotărăsc să fugă amândoi prin codri către Tătăruşi, ajung la Siret pe care-l trec prin vadul de Cornişori de partea astălaltă a Siretului, urcă prin Luncă spre codri mari şi dau de o poiană frumoasă între două pâraie cu capre sălbatice şi găinuşe unde găsesc şi câteva case cu oameni buni şi muncitori – Valea şi Cornăţelul – cu care se înţeleg foaret bine şi cum ar fi făcut nu ştiu, dar ştiu că şi-a făcut o curticică pe teritoriul actualului Parc Comunal. Iacă aşa a scăpat Tudora de moarte, dar nici Radu nu s-a mai întors la Curtea Domnului Ştefan.
Se spune că Domnul a dat peste ei şi le-a dat în stăpânire tot ţinutul până la Dolhasca până aproape de Hârlău. Astfel Radu a fost chemat la oaste şi a murit în război la Vaslui .
Dar, ce să-i faci! Cică Tudora era tare frumoasă şi Domnul Ştefan tare iubăreţ!
Dumnezeu să-i ierte !”
Moş Ilie Macovei povesteşte în esenţă cam acelaşi lucru cu deosebirea că Tudora a fugit de la Cetatea Neamţului tot din cauza geloziei Doamnei lui Ştefan, împreună cu un spătar bogat şi au ajuns în aceste locuri unde şi-au făcut curtea şi că Ştefan i-ar fi descoperit şi ocrotit, dar spătarul ar fi murit în război iar Ştefan trecea destul de des pe la Doamna Tudora.
Mătuşa Marghioala Poteraş în vârstă de 110 ani ne spunea:
„Se zice că femeia asta – Doamna Tudora – ar fi fost de neam vechi şi cuprins. Curtea ei a fost unde-s gospodăriile lui Iordache Ababei, C. Toderică, Iordache Livadaru, Iordache Ianţoc – sat mititel, era numai Valea şi Cornăţelul şi oamenii nu erau robi la curtea Tudorei. Dacă lucrau la curte erau plătiţi.
Bărbatul Tudorei îi zicea Radu şi era omul Domnitorului, dar a murit într-un război cu turcii şi-a rămas Tudora vădană cu patru copii. Domnitorul Ştefan trecea s-o vadă ce face şi cum o duce, i-a dat în dar Valea şi Cornăţelul sat şi spre Luncă până aproape de Dolhasca moşie şi nu i s-a mai spus Valea şi Cornăţelul ci Tudora cum a rămas până azi după numele ei.
Multe nu ştiu dar ce-am auzit din bătrâni cică Tudora era naltă, subţire şi frumoasă din cale-afară. Când te săgeta cu ochii, încremeneai. Noroc că era bună la suflet. Călărea şi trăgea cu arcul mai dihai ca un bărbat. N-avea curte mare, dar cu de toate, avea livadă pe unde-i soare şi vie pe „Dealul Viei”. Ar fi avut cu Radu trei fete şi un băet. , dar după moartea lui Radu, Ştefan trecea în fiecare vară pe la ea şi a greşit şi ea cu Vodă, iar până la urmă a avut şepte copii. Nu se ştie ce s-au făcut cu ei. Băieţii se spune că s-au făcut oşteni la Cureta Domnului.
Cine ştie ? Îi mult de-atunci. ”
Legat de satul Tudora şi mai ales de Doamna Tudora, în anul 1927 un bătrân călugăr de la Mănăstirea Nemţului, cărturar şi bun cunoscător al limbii slavone şi greceşti a tradus o însemnare dint-un ceaslov slavonesc aproximativ următorul cuprins :
„Pe partea stângă a Siretului – cam între Cornişori şi Liteni – se află curtea lui Radu şi a Tudorai, om de încredere a slăvitului Ştefan Voivod, care la ducere şi întoarcere de la Suceava la Hârlău, găsea loc de poposire şi hodină; dar Radu, în războiu de la Valea Albă moare şi Tudora rămâne vădană cu patru copii. Slăvitul Domn tot trecea şi poposea pe la Tudora având grije de ei, care din mila lui Dumnezeu s-au înmulţit de la patru la şapte.”
Tudora şi familia ei numeroasă, cum şi frumoasele poveşti, rămân ascunse în tainele vremurilor demult apuse. Cert este faptul că noi, actualii tudoreni ne tragem din urmaşii urmaşilor lui Ştefan Voievod şi bineînţeles ai Doamnei Tudora; şi nu ne este greu să afirmăm !